Evaluarea teoriei mintii in autism

     Termenul psihologic de teoria mintii se refera la capacitatea de a recunoaste si intelege gandurile, credintele /conceptiile , dorintele si intentiile celorlalti oameni cu scopul de a da sens comportamentului lor si de a prezice ce vor face in continuare .Un termen sinonim pentru teoria mintii ar fi empatia.

     Copilul sau adultul cu Autism inalt functional nu recunoaste si nu intelege intentiile si sentimentele altor persoane. Intr-un studiu facut de Ami Klin (2000), folosind “Social Attribution Task” (SAT) s-a descoperit ca exista diferente semnificative in interpretarea intentiilor celorlalti , intre persoanele cu autism si persoane de aceasi varsta fara nici un diagnostic. Ne putem da seama ce ar putea simti sau gandi o persoana citindu-i expresiile fetei, in special regiunea din jurul ochilor.

     Pesoanele cu aceasta tulburare au dificultati in stabilirea contactului vizual , evita privirea celorlalti cand se afla intr-o discutie, iar observarea mimicii fetei celuilalt le scapa: in consecinta nu pot observa care sunt intentiile celorlalti. Insa chiar si atunci cand observa expresia fetei celuilalt au probleme de interpretare a mimicii faciale. In incercarea de a explica acest lucru se foloseste termenul de “Teoria mintii”.

     Acest termen a fost prima data folosit in psihologia cognitiva.

    Psihoterapeutul trebuie sa se foloseasca de anumite tehnici pentru a dezvolta capacitatea de insight a clientului; a intelege sentimentele si intentiile celorlalti , precum si cele proprii; a-si dezvolta vocabularul personal pentru a-si putea descrie emotiile si gandurile.

     Un alt aspect care trebuie avut in vedere atunci cand lucram cu o persoana cu. cu Autism este ca are tendinta de a interpreta literalmente ceea ce i se spune , nu intelege metaforele, glumele, aluziile. Deasemenea nu intelege ca mesajul transmis poate fi interpretat diferit in functie de tonul vocii si prozodie.

     Suntem capabili sa intelegem incongruenta dintre expresia fetei , tonul vocii si context si sa realizam cand cineva este sarcastic; persoanele cu Autism nu pot face acest lucru.

     Cand se angajeaza intr-o conversatie, aceste persoane au tendinta sa vorbeasca numai despre sine, despre propriiile interese si pasiuni. Acest lucru ii poate plictisi sau deranja pe cei din jur, iar persoana cu autism este incapabila in a citi pe fata celorlalti indiciile subtile care arata cum se simt. Copilul cu autism pare ca nu respecta regulile sociale si nu raspunde la semnalele de alarma ca trebuie sa inceteze conversatia.

    Teoria mentalului (minţii) se construieşte în trei paşi (Bartsch, Wellman, 1995):

   1. În jurul vârstei de doi ani copiii au o concepţie elementară despre dorinţe, sentimente, experienţe perceptuale simple. La acestă vârstă înţeleg faptul că oamenii simt, gândesc diferit, am diferite dorinţe, aşteptări, dar nu sunt capabili să înţeleagă şi faptul că oamenii îşi reprezintă mental atât obiectele, cât şi dorinţele, credinţele, emoţiile lor.

   2. La vârsta de 3 ani, copiii înţeleg falsitatea sau adevărul credinţelor, gândurilor şi dorinţelor şi faptul că acestea diferă de la o persoană la alta, dar au tendinţa de a explica propriile acţiuni şi pe ale celorlalţi apelând mai mult la dorinţe decât la opinii.

  3. La 4 ani copiii înţeleg influenţa pe care au au gândurile si sentimentele oamenilor asupra comportamentului acestora, precum şi faptul că uneori oamenii pot avea păreri care nu sunt conforme cu realitatea. (Atkinson & Hilgard, 2005, pag. 119)

     Henry Wellman (1994) a lansat o ipoteză conform căreia copilul autist nu are o teorie a mentalului şi din cauza aceasta este pus în mare dificultate atunci când este vorba de înţelegerea sentimentelor, dorinţelor şi opiniilor altor persoane. Dacă un copil autist nu vede toate aceste particularităţi la ceilalţi oameni pentru ei oamenii nu sunt cu nimic deosebiţi de obiecte. Şi de aici vine retragerea, aparentul dezinteres faţă de ceilalţi şi problemele de comunicare şi interacţiune socială, chiar şi la copiii care au limbajul dezvoltat şi aparent au toate achiziţiile pentru a putea comunica şi interacţiona adecvat.

    Această teorie este singura care face legătura între problemele de socializare şi cele cognitive. Aplicabilitatea practică a acestei teorii o constituie tocmai predarea ei copiilor foarte avansaţi în terapie pentru a-i ajuta să facă şi ultimul pas şi cel mai greu, pasul de integrare în societate.