vineri, 20 ianuarie 2012

Minciuna la copii - in ce masura este determinata chiar de parinte?

     Incep prin a povesti o intamplare adevarata.
O fetita de clasa a II-a, care isi face temele tot timpul si, care desi are un volulm mare de munca zilnic atat la scoala cat si acasa, nu se plange niciodata, gasind timp si pentru joc - uita sa scrie pentru a doua zi la limba romana. Doamna invatatoare se declara foarte surprinsa si ii atrage atentia destul de dur, fapt care a facut-o pe fetita sa se rusineze si chiar sa se supere. Ajunsa acasa, ii spune mamei care se supara si o cearta spunand chiar ca este dezamagita. Reactia fetitei: ,, Data viitoare, nu iti mai spun nimic!"
     Aceasta a fost intamplarea...
     Ce a simtit copilul:
     Constienta de faptul ca este posibil ca si in alta imprejurare sa greseasca, fetita da un avertisment serios mamei:
,, Ai grija cum te comporti cu mine atunci cand fac ceva nepotrivit sau am un comportament indezirabil, lucruri normale pentru un copil. Eu nu sunt pregatita si nici nu vreau sa incasez de la voi adultii prea multe critici! Ati face bine sa ma intelegeti, sa ma iubiti si sa ma incurajati ca si alta data, cand voi gresi sa vin sa va spun. Ti-am spus despre greseala mea deoarece am constientizat-o si pentru ca am nevoie de suportul tau, draga mea mama, am nevoie sa imi spui ca se intampla sa gresim, chiar si tu gresesti si chiar si doamna invatatoare! Asa ca, daca vrei sa fiu sincera mereu, te rog sa incerci:
1. Sa fii sincera cu mine si tu! Iti amintesi, mi-ai spus ca daca nu mint, nu te vei supara si vom vorbi deschis despre orice.
2. Incurajeaza-ma, sterge-mi lacrimile si du-ma la plimbare inainte sa ma apuc iar de teme, caci dupa reactia doamnei invatatoare s-ar putea sa nu-mi mai placa atat de mult la scoala.
3. Nu uita nicio clipa ca am nevoie de tine, parintele meu, stalpul pe care ma sprijin, oricand!"
4. Sa nu ma etichetezi! Astfel, ma vei descuraja! 
Toate acestea sunt in mintea unui copil, dar nu pot fi inca spuse concret, asa ca el inlocuieste cele de mai sus cu o usoara regresie emotionala. Va plange, se va izola, se va inchide in el, se va opune sau va minti.
Oare minciuna nu este determinata si de felul in care ne educam copiii?

3 comentarii:

Elena spunea...

As avea si eu o intrebare: cum sa procedezi cand copilul nu este atent la cei spui, minte ca sa-si acopere greselile si orice pedeapsa ai aplica nu da rezultate? Te simti ca si cand vorbesti singur ( simti ca se uita prin tine si nu la tine). Este cazul sa apelez la un psiholog atat pentru copil cat si pentru noi parintii?

Psiholog Andreea Ciocâlteu spunea...

Elena, intrebarea ta contine raspunsul potrivit pentru rezolvarea dificultatilor voastre. Apeleaza la un consilier. Procesul trebuie sa inceapa cu voi! Succes!

Anonim spunea...

Buna Elena,

As aprecia un update asupra situatiei curente.
Ati fost la consiliere psihologica?
Multumesc!
O mama

Faceți căutări pe acest blog