Se afișează postările cu eticheta jocuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocuri. Afișați toate postările

duminică, 24 februarie 2013

,,Descopera stilul de invatare specific fiecarui copil " - Trainig in cadrul proiectului ,,Clarificarea planului tau parental"

,,Copiii sunt potentialul in forma pura."
Va place aceasta afirmatie? Ea rezuma abilitatea nemasurata de a invata a copiilor nostri si ne invita la asistarea acestora în descoperirea lumii si modelarea viitorul lor.
Cadrele didactice si parintii care participa la trainingurile psihoeducationale pe care le sustin, ma aud frecvent vorbind despre ,,un stil personal de invatare" pe care il putem descopei cu usurinta la copiii pe care ii educam. Descoperirea ne ajuta atat la adecvarea metodelor si mijloacelor didactice in procesul instructiv-educativ, cat si la clarificarea planului parental in ,,sectiune" dedicata temelor pentru acasa, de exemplu!
Va propun un exercitiu-joc de 5-10 minute pe care il puteti aplica acasa unui copil de orice varsta, dar si la scoala in cabinetul de consiliere, impreuna cu profesorul specializat.
Acest exercitiu va ofera indicii atat in privinta invatarii de tip academic a noilor cunostinte ( maniera agreata de accesare a continuturilor informatiilor, cum sunt aplicate cunostintele integrate, capacitatea de a reproduce noile informatii) cat si asupra abilitatilor de orientare in natura sau intr-un mediu nou ( scoala, cartier etc).
Iata ce va propun: oferiti copilului un joc nou, ceva ce presupune descoperirea si aplicarea unei strategii pentru rezolvare de probleme si fiti foarte atenti la modalitatea practica prin care copilul gaseste solutia sau daca prefera doar sa aplice o schema explicata. Retineti si aspecte comportmentale asociate celor specifice exercitiului propus. Exemplu: manifestari emotionale.
In urma aplicarii ,,experimentului" constatati ca:
1) Copilul pare atras de o noua situatie de invatare, dar devine plictisit pana la momentul aplicarii cunostintelor noi? Pare mai interesat sa invete prin descoperire? Este captivat si interesat daca participa activ pe intreg parcursul jocului, inclusiv in etapa explicarii regulilor, incercand deprinderea strategiei intr-un mod practic? Acesta este stilul ,,activ-participativ"! Este stilul copilului care va dezvolta jocul initial, daca i se va cere si va gasi modalitati noi de atingere a scopurilor acestuia.
2) Copilul are nevoie de mai mult timp de gandire? Asculta si cere explicatii, compara si analizeaza inainte de a pune in practica? Se raporteaza la experiente similare si cantareste atent opiniile celorlalti inainte de a formula propriul punct de vedere? Acesta este stilul ,,ganditor" de invatare. Stilul celui care va reflecta atent si care va actiona atunci cand este sigur pe strategia sa!
3) Copilul strange date, cerceteaza fapte si este gata oricand sa formuleze o teorie pornind de la situatia noua de invatare? Acesta este stilul ,,teoretic" de invatare, stil care ii permite copilului sa dezvolte intr-o maniera personala, gandind critic, anumite idei si informatii noi.
4) Copilul aplica orice informatie anterior obtinuta, incearca sa rezolve imediat problema/sarcina primita? In general are initiativa si actioneaza direct? Acesta este stilul ,,pragmatic". Este foarte important ca parintele sau educatorul sa-i impartaseasca ,,pragmaticului" diverse strategii de a gandi in sensul rezolvarii de probleme si sa-l asiste in aplicarea lor, ajutandu-l sa exerseze diverse moduri si cai simplificate care se aplica pentru a obtine rezultatul potrivit.

Am sustinut de curand un astfel de training, centrat pe descoperirea stilurilor de invatare la copii. Copiii alaturi de care am lucrat timp de 45 de minute mi-au demonstrat inca o data faptul ca nu putem vorbi de un stil pur de invatare, ci de un stil influentat de capacitatea individuala de gestionare a emotiilor, de nivelul de achizitii cognitive, de motivare intrinseca si/sau extrinseca, de interese, de valori etc.
A doua parte a trainigului - dedicata parintilor - a adus fata in fata ,,descoperirea stilului de invatare al copilului" si ,,nevoia de a comunica si de a actiona" in concordanta cu acesta; astfel, in cadrul sesiunii de dezbateri si ateliere, fiecare parinte a expus propriile concluzii intr-un plan educational parental centrat pe nevoile copiilor. Jocurile propuse parintilor, desi in acord cu obiectivul prioritar al trainingului, au antrenat empatia, spiritul ludic, constientizarea nevoilor relatiei parentale si comunicarea centrata pe indeplinirea acestor nevoi.



miercuri, 18 aprilie 2012

Jocuri sociale pentru copii

      Jocurile sociale pentru copii reprezinta o modalitate usoara si relaxanta de armonizare a relatiilor dintr-un grup, favorizand intercunoasterea, comunicarea si cooperarea. Cu ajutorul acestor jocuri se creeaza un cadru informal de relationare prin care facilitatorul incurajeaza spontaneietatea si libertatea de exprimare a participantilor. 
    Valori psihoeducative transmise prin jocurile sociale pentru copii:
- dezvolta un comportament prosocial, progrup prin acordarea importantei care se cuvine identitatii partenerilor de joc;
- dezvolta capacitatea de anticipare a reactiilor partenerilor prin recunoasterea corecta a emotiilor;
- pun bazele comunicarii asertive, negocierii si cooperarii, comportamente determinante pentru o buna adaptare la grup;
- capaciteaza participantii in vederea autoaprecierii realiste si a comunicarii despre potentialul personal;
- favorizeaza adecvarea comportamentelor acelor copii cu note opozitioniste sau de autoizolare ;
- pun bazele comportamentelor de asumare si angajare conform rolurilor fiecaruia;
- favorizeaza adecvarea comportamentelor in cadrul  activitatilor sociale: la restaurant, in magazin, la teatru, in vizita etc.
     Ce jocuri puteti adopta la nivel prescolar si scolar mic:

Jocul numelui:
Este nevoie de o minge pe care fiecare participant o prinde si o trimite mai departe, altui coleg pronuntandu-i numele.
Jocul poate fi transformat in functie de varsta copiilor. Pentru copii de clasele 3-4, de exemplu, facilitatorul poate solicita ca intr-o etapa anterioara copiii sa se prezinte astfel: ,,sunt Ionut cel istet" , adaugand numelui o calitate care a carei denumire sa inceapa cu initiala. Apoi, copiii isi transmit mingea dupa modelul: ,, prinde mingea Ionut cel istet"

Jocul sunetelor:
Copiii sunt impartiti in echipe de maxim 5 membri. Se alege o melodie simpla, cantata de facilitator sau la un instrument muzical. Fiecare echipa coopereaza la alegerea unui animal, a unui sunet specific si a unui cor de sunete care vor reproduce melodia initiala. 
Ex: echipa ratustelor canta in cor cantecelul ,,Melc, melc..."
Echipa pisicilor ( miau, miau) canta in cor cantecelul ,,Melc, melc..."

Jocul constructorilor
Copiii primesc materiale simple: sticle de plastic, betisoare, diverse hartii, cartoane,cutii,  lipici, creioane colorate etc. Facilitatorul formeaza echipe, fiecare echipa avand sarcina de a construi cu ajutorul materialelor o cladire. Fiecare echipa va realiza un proiect pentru cladirea construita si la sfarsit un reprezentant va vorbi despre functiile acesteia constructiei.

     Desi nu exista studii care sa vorbeasca concret despre beneficiile psihoeducative ale jocurilor sociale pentru copii, observatiile educatorilor care le folosesc descriu felul in care acestea incurajeaza manifestarea aptitudinilor copiilor, cooperarea, explorarea resurselor si descoperirea, rezolvarea problemelor la nivelul grupului cu ajutorul negocierii, comunicarea si relationarea pozitiva.

Faceți căutări pe acest blog