Marius are 12 ani. Face parte dintr-un colectiv scolar nou si se teme sa isi faca prieteni printre colegi. In timpul orelor este retras, prefera sa evite contactul vizual cu profesorii, fiindu-i frica sa comunice cu acestia. Se teme sa nu greseasca si sa nu fie ridiculizat. Este ingrozit de gandul ca ar putea spune ceva care sa para prostesc si de aceea nu iese din banca si nu vorbeste cu colegii nici in timpul recreatiei. Desi ar dori sa aiba prieteni, sa se joace, de fiecare data cand se afla in apropierea unui grup, se teme sa i se alature, inima ii bate cu putere, tremura si nu poate vorbi. Dirigintele clasei a observat dificultatile baiatului si l-a indrumat catre cabinetul de consiliere din scoala. Aici, Marius a primit ajutorul de care avea nevoie.
Situatia prezentata este reala si din pacate nu este unica. Foarte multi copii trec printr-o astfel de drama. Este drama de a suferi de fobie sociala si doar observatiile atente ale parintelui sau educatorului asupra comportamentelor copiilor pot sta la baza rezolvarii unei astfel de probleme.
Situatia prezentata este reala si din pacate nu este unica. Foarte multi copii trec printr-o astfel de drama. Este drama de a suferi de fobie sociala si doar observatiile atente ale parintelui sau educatorului asupra comportamentelor copiilor pot sta la baza rezolvarii unei astfel de probleme.
Cum stim ca un copil sufera de fobie sociala?
1. Manifesta dificultati de comunicare intr-un grup sau la scoala.
2. Are foarte putini prieteni pentru ca ii este greu sa se afle printre oameni.
3. Evita contactul cu ceilalti copii chiar si atunci cand este vorba despre activitati de joc si distractie.
4. Prefera in mod nejustificat sa se izoleze.
5. Este ingrozit la gandul ca in timpul orelor va trebui sa raspunda intrebarilor profesorului chiar daca este pregatit sa o faca si cunoaste raspunsurile.
6. Este nelinistit atunci cand se afla intr-o multime ( la petreceri de copii, la activitatile extrascolare etc).
7. Nu suporta ideea de a se prezenta cuiva si manifesta ostilitate fata de astfel de situatie.
Cand o simpla teama devine tulburare de anxietate sociala?
Din pacate, copii, adolescenti si adulti se confrunta cu aceasta teama nejustificata de a se manifesta in public. De la situatii simple ( a te prezenta unei persoane noi) pana la situatii mai complexe ( discursuri sau inteventii verbale in spatiul public) se pune o singura intrebare: cat de mare este aceasta teama? Teama despre care vorbim nu se masoara neaparat in forta sa deoarece emotiile sunt ,,ingrozitoare" pentru cei care le traiesc. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca aceasta groaza nu se justifica in mod real. Ea ,,apartine" doar celui care o traieste si care o argumenteaza doar pentru sine.
Atunci cand fobia are legatura cu o situatie pe care copilul nu o poate evita, se impune interventia unui specialist.
Cine poate ajuta? Medicul, psihologul, psihoterapeutul sau consilierul din scoala sunt specialistii care au ,,in tolba lor sagetile" pentru a te apara de ,, atacurile" fobiei sociale.
De cat timp este nevoie? Terapiile de scurta durata presupun o interventie de tipul ,,aici si acum" , centrata pe formarea unor deprinderi cognitive noi si dobandirea unor comportamente adaptate. Sedintele de relaxare, art terapia, un grup de suport, exersarea unor abilitati specifice imediat ce au fost dobandite - aduc linistea, seninul si curajul in viata aceluia care odata a suferit de anxietate sociala.
Parintele nu trebuie sa ezite atunci cand observa manifestari specifice anxietatii de orice fel. A spune despre copil: ,, este timid...se retrage, nici prieteni nu prea are.E doar mai rusinos" , fara a fi ingrijorat si fara a cere ajutor, nu inseamna ca problemele vor disparea de la sine cu timpul. Starea anxioasa va persista, se va accentua afectand psihosomatic dezvoltarea copilului si evolutia personalitatii sale, blocandu-l intr-o ,,lume goala".
6 comentarii:
Nu stiu daca sa ma ingrijorez, dar am si eu, la clasa, o situatie. Un baietel de 9 ani, clasa a III-a. Este in clasa aceasta de la inceput, adica din clasa I. In semestrul trecut a devenit foarte retras. Si inainte era, dar nu asa. Acum, singura cu care vorbeste este colega de banca. Nu stiu exact ce se intampla acasa, dar imi au seama ca parintii sunt foarte severi. Am incercat totusi sa il includ intr-o echipa pe care nu prea o schimb si lucram asa la ore. Parca mai da rezultate. Mi-ar prinde bine sa mai stiu alte metode. Multumesc!
Si eu sunt tot invatatoare si chiar in generatia trecuta de copii am avuto astfel de problema. O fetita. Parintii erau plecati in strainatate la munca. Ii vedea rar si nici la telefon nu prea vorbeau. M-am apropiat mult de ea, dar nu chiar atat cat sa o ac dependenta de mine. I-am explicat foarte multe lucruri: de ce auplecat parintii, de e e bine sa ai prieteni. In clasa a patra la sfarsit am inscris-o la un cerc de lectura si creatie literara. Apoi, am vb cu mama ei si i-am propus sa mearga la internet cafe ca sa vorbeasca macar de 2-3ori pe saptamana cu fetita care mergea la o vecina la calculator. Acum, Alexandria este clasa a saptea o intalnesc mereu la scoaa. Este schimbata mult in bine. Nu stiu daca am procedat bine, dar astea metode le-am avut si au mers. Cred ca si caldura sufleteasca vindeca....
Iulia, ti-am scris un mail. Astept, asa cum am scris acolo, mai multe detalii. Important este ca ai sesizat problema si a tepreocupa metode noi de interventie. Cateva lucruri, ti am scris eu, ar mai astept detalii de la tine. Cu bine!
Mariana, daca lucrurile s au schimbat in bine, atunci ai procedat corect. Este bine ca nu ai persistat intr o apropiere prea mare in relatia dintre tine si eleva ta. Cred a ceea ce ai scris aici o va ajuta si pe Iula. Felicitari pentru straduinta voastra. Si eu cred ca e nevoie de suport si caldura sufleteasca pentru a depasi suferinta. Cu drag!
Ce facem cu elevii mai mari care se autoizoleaza si chiar se autoagreseaza din pricina suferintei si a dorului de parinti? Sunt dirigintela o clasa in care trei sferturi dintre copii au parintii plecati din tara. Nu toti suporta la fel absenta si intradevar unii fac aceasta tulburare. Profesorii le pot fi alaturi, dar in ce masura,oare? De ce au nevoie copii astia pentru a nu se imbolnavi mai mult sau pentru a nu deveni copii problema si viitori infractori?
Petru, multumesc pentru comentariu si pentru problema pe care ai ridicat o. Profesorul poate fi o persoana de suport. Profesorul diriginte este in general mai iubit, iar autoritatea ii este recunoscuta si primeste respectul elevilor sai. Exista activitati etracurriculare in care dirigintii isi implica elevii iar dincolo de acestea se sudeaza o echipa, se formeaza o legatura personala de incredere si suport reciproc. Profesorul poate incuraja sau poate domina, poate impune respect sau teama, poate atrage zambete ironice sau rasete adevarate prin umorul adecvat. Asta face relatia speciala! Ti as mai spune sa incerci cateva activitati alaturi de consilierul scolii, la clasata si chiar sa ii indrumi pe elevi catre cabinet. Dincolo de toate acestea, parintele are totusi rolul principal. Cu drag!
Trimiteți un comentariu