Raluca Preda
Special Educational Needs Co-ordinator
United Kingdom
Ne-am confruntat și aici cu
anxietatea cauzată de lipsa unui precedent (în istoria recentă, cel puțin) și
de panica venit
ă din toate părțile, dar mai ales de
pe grupurile din online. Cred că la un moment dat, chiar s-au limitat
redirectionările pe whatsapp, ceea ce mie mi s-a părut la fel de important ca
și spălarea mâinilor și respectarea strictă a spațiului personal.
Anglia a intrat în lockdown după
ce numărul cazurilor a atins cota maximă, cu puțin timp înainte de vacanța de
Paște care oricum durează două săptămâni. Cred că trebuie menționat faptul că
școlile au rămas deschise cu excepția celor care au avut cazuri confirmate și
au necesitat închidere temporară pentru igienizare. Este drept că nicio școală
nu a funcționat la capacitate maximă si s-au format rețele care au permis
lucrul prin rotație pentru cadrele didactice, dar nu s-a pus niciodată problema
închiderii definitive pentru luni de zile.
Desigur, au fost destule cazuri
de copii ai căror părinți, fiind cadre medicale s-au îmbolnăvit. Sau colegi
care aveau părinți vârstnici, spitalizați și care, inevitabil, au contactat
boala. Sau pur și simplu oameni din jurul nostru care s-au îmbolnăvit, fără să
aibă o expunere mai mare decât a altora. Deci, din punctul meu de vedere,
teoria asta cum că nu există boala, nu poate stă în picioare. Îmi pare rău,
poate va dezamăgesc…dar nu pot, după ce am văzut copii, părinți și colegi
suferind, să vin și să zic stați liniștiți, e doar multă agitație, nu e nimic,
merge cu imunitatea de turmă…Am văzut sigur că nu merge (știe și Boris Johnson!
😊).
Funcționează, în schimb, respectarea riguroasă a regulilor de igienă și a
planului național de abordare a pandemiei în care fiecare joacă un rol
important și care, în mod sigur, a salvat multe vieți. În definitiv, nu ni s-a
cerut altceva decât ceea ce și sanitarul de la sate de acum 100 de ani știa…așa
că oamenii s-au conformat tocmai pentru ca viața să revină la normal cât mai
repede și tocmai pentru că știm cu toții cât de important este să putem
deschide treptat școlile.
În rest, cu simt civic și răbdare
față de ceilalți – familie, vecini, colegi de serviciu. De cei din urmă am
depins fundamental într-o perioada în care tot ce venea de la guvern se schimbă
de la o ora la alta. Nu este ușor să începi fiecare zi de lucru și să o închei
cu încă o discuție despre ce e și nu e recomandat sau ce putem face fără să
expunem sănătatea cuiva și fără să semănăm panică (fiind destul de speriați noi
înșine). Sigur că nu puteam fi toți de accord cu tot ce ni se impunea, că unele
reguli ni se păreau absurde, că altele nu ne-au plăcut deloc și pe unele nu
nici nu ni le permiteam, dar ideea de baza și motivația noastră a fost tot timpul
siguranță copiilor și a familiilor lor.
În condițiile în care este ilegal
să ții acasă un copil de vârstă școlară, considerând dreptul la educație drept
singură șansă reală la o viață mai bună pentru cei mai mulți dintre copiii din
învățământul de masă, au fost destule voci care au susținut că privarea de
educație este mult mai gravă decât efectele pandemiei pe termen lung. Așa că
ne-am asumat până la capăt riscul expunerii urmând reguli care s-au dovedit
suficient de simple, aplicabile și eficiente. Nu, copiii nu vin la școală cu
măști. Nici noi nu purtăm măști, doar mănuși și șorț de protecție, dacă este
cazul. Se respectă distanța care va fi redusă la 1m, se pare, pentru că până
acum totul a mers destul de bine. Bineînțeles că ne-a fost teamă și că nu ne-a
convenit să fim cobaii Europei, când toate țările aveau școlile închise și am
discutat între noi, unii chiar cu uniunile, dar nu ne-am spus părerile pe
grupuri cu părinții… de asta pot să va asigur. Din motive pe care le-am
înțeles acum mai ales, aici profesorilor li se recomandă să NU facă parte din
grupuri online cu părinții și să nu aibă contact direct decât prin secretariat.
Nu există “pe răspundere personală” pentru că orice cadru didactic reprezintă
instituția în care își desfășoară activitatea. Prin urmare, orice abatere a
individului se răsfrânge asupra instituției și nimeni nu-și dorește ca o școală
întraga să fie arătată cu degetul din cauza unor greșeli personale.
În timp, au scăzut cazurile, am
văzut că se poate. Numărul copiilor care au început să vină crește ușor de la o
săptămâna la altă și probabil că până la sfârșitul lui iulie vom avea mai mulți
copii decât a prevăzut cineva vreodată, atât cât putem lua în condiții de
siguranță.
Va promit că nu am mai văzut
atâta entuziasm pe față unor copii venind la școală de la începtul carierei
mele...și a trecut ceva timp. Am fost cu toții surprinși urmărindu-i și
văzându-i cum păstrează distanța (vorbesc aici preșcolari), cei de 4-5 ani
știau deja de ce nu putusera să vină la școală, înțelegeau și ascultau tot ce
discutăm cu ei referitor la sănătate și cum să avem gijă unii de alții.
Majoritatea activităților s-au petrecut afară și cu puțin ajutor din partea
adulților, copiii și-au căutat de interesele lor, fără să se ingrămdăeasca câte
6,7 pe activitățile de interes. Noi adulții am avut un minim plan ca să ne
ajute la accesul prin rotație și la păstrarea distanțelor.
Suntem încă destul de departe de
un final reușit, dar mica noastră victorie ne motivează, nu ne mai este teamă.
Cred că asta e un pas important. Am văzut că regulile ajută și că e important
să știm când să lucrăm împreună unii pentru alții și cu toții pentru copiii
care vor crea lumea în care noi vom trăi peste 30, 40 de ani. Nu am vrut să-și
amintească de noi drept educatorii care s-au temut așa de mult pentru viețile
lor că au ținut școlile închise în timp ce au beneficiat de salariile platite
si de timpul petrecut in discutii interminabile despre cum ar fi mai bine să
facem. Și aici, ca peste tot și oricând, profesia noastră este o una
vocațională, nu am ales-o pentru glorie și nici pentru statut social, ci pentru
că știm cât de important este să înveți să iei decizii informate. Copiii merită
să le acordăm puțină încredere, eu cred că ei vor putea să facă față acestei
crize mai bine decât ne așteptăm noi, atâta timp cât le oferim cardul rațional
de care au nevoie.
Și exemplul personal.
